Adevăr sau provocare?

Cred ca mulți dintre noi știu despre acest joc care se numește Adevăr sau Provocare.

Eu va provoc la un alt joc – Adevăr, sau provocarea adevărului.

In primul rând cu voi sa faceți acest joc, si când va simțiți pregătiți putem sa il jucam si împreuna. Ce ziceți?

Ca tot am uitat sa ne jucam si luam totul in serios. Hai sa ne jucam despre cel mai serios lucru din viețile noastre. Hai sa ne jucam provocarea adevărului.

E pe genul cine poate bine, cine nu, sa încerce măcar. Nu avem nimic de pierdut ci doar de câștigat. Întrebarea naturala care apare in mintea fiecăruia dintre noi este: De ce sa mă expun? Dar adevărata întrebare este cine se expune? Caci de fapt este mintea noastră care intra automat in defensiva si care ne va pune in dificultate. Sa ne expunem la ce? La sinceritatea de a trăi in armonie cu ceea ce simțim in fiecare moment. Problema e ca nu prea mai știm sa simțim. Problema e ca am uitat cum e sa exprimam ceea ce avem nevoie, ceea ce simțim ca avem nevoie. Oare de ce? Simplu. Pentru ca am asimilat 1000 de „TREBUIE” pentru fiecare zi. Așa trebuie sa fac, așa se face asta, trebuie sa plec la serviciu, la scoală, in dreapta in stânga, trebuie, trebuie trebuie…când aud acest cuvânt simt ca o iau razna cu capul. Am o aversiune naturală, de rebeliune si răzvrătire la acest cuvânt si semnificația lui intrinseca. Azi m-am educat ca de fapt nu trebuie nimic. Daca am nevoie de ceva, înseamnă ca ca e nevoie, nu ca trebuie. Când ti se da „GHIDUL PLANETEI” si ti se spune ca așa trebuie sa fie făcute lucrurile, ceea ce nu ti se spune este ca in acest fel tu abandonezi liberul tău arbitru. Tu doar te supui unui model care nu are de a face cu realitatea in care trăiește fiecare dintre noi la nivel intim. Nebunii au schimbat lumea pentru ca au refuzat „ce trebuie” si toți beneficiem de pe urma acestor „nebuni”, de pe urma acestor temerari.

Hai sa detaliem puțin aceasta provocare a adevărului. Provocarea de a face ceea ce simți ca e nevoie si nu ceea ce trebuie. Ideea nu e sa stăm si sa nu facem nimic. Departe de mine acest gând. Si acest concept îmi ridica fiori de groaza. La naiba, cum adică sa stau si sa nu fac nimic? As capia de nervi si plictiseala. Ființa umana nu e venita aici sa stea cu cracii in sus si sa nu facă nimic, suntem aici sa experimentam, sa trăim, sa iubim, sa cream si sa evoluam. Poate ca o vreme, sa zicem 2-3 săptămâni, chiar nu as face mare lucru, doar ca sa mă odihnesc si sa îmi reabilitez energia dar, după aceasta perioada m-as duce in mod natural către ceea ce îmi vine firesc sa fac.

Sa zicem ca îmi place sa fac pâine si patiserie. Ce e rău in asta? Nimic. Avem nevoie de așa ceva, exista o cerere, așa ca cineva e nevoie sa facă si pâine, dar cum facem aceasta chestiune e cu totul alta poveste. Ideea e sa faci pâine când simți sa faci pâine, sa o faci relaxat si detașat, sa o faci cu iubire si când ai obosit sa te odihnești, sa tragi un pui de somn sau sa fumezi in liniște o țigara, sau fiecare sa faca ce mai simte sa facă si apoi sa se apuce din nou de treaba. Poate unora le place sa facă pâine la 4 dimineața sau altora in timpul zilei. Ideea e sa ieșim din capcana si cușca lui “trebuie”. Fii sincer cu ce simți sa faci in fiecare moment.

Japonezii nu au un program fix, cel puțin unii de care am citit eu. Ideea e ca daca japonezului i se face somn si are chef sa se odihnească jumătate de ora, exista locuri speciale in care poate sa facă așa ceva. Când a terminat cu relaxarea se întoarce la munca si termina ce are de făcut chiar daca sta „peste program”. De fapt nu e un program, ci un program flexibil care s-a dovedit a fi mult mai productiv.

Un individ conștient si sincer cu el nu are nevoie de un șef care sa il supravegheze sau un sistem de tipul BIG BROTHER care sa il spioneze si care sa il monitorizeze. De ce? Simplu. Pentru ca el însuși e sincer cu el si atunci nu e nevoie de monitorizare si control. E un om conștient. Iată de ce zic ca nu sistemul e de vina. Noi suntem problema. Fiecare dintre noi care ne ascundem. Si da, e greu sa iesi la lumina, sa admiți ce simți si ce vrei de fapt. E un proces dificil care nu se întâmpla peste noapte. Ce tare ar fi…dar sa nu aberez.

Atâta vreme cat nu vrem sa fim sinceri cu noi înșine, si atâta vreme cat e ceva de ascuns, sau ne ascundem, este normal sa apară ca si contra-reacție, un sistem de monitorizare si care iți va spune ce TREBUIE sa faci sau,si mai periculos, CUM TREBUEI sa faci una sau alta.

Da, știu ca suna ca dracu’. Cum adică sa nu ne mai controleze nimeni? Suna bine dar asta înseamnă responsabilitate. Si asta e al dracului de greu de acceptat si implementat. De fapt de asta si fugim când ne ascundem.

Daca vine cineva la mine si îmi spune sa merg undeva sau sa facem ceva si eu nu am chef, ce credeți ca voi răspunde? Oare voi răspunde ca nu am timp si ca sunt ocupat sau ca fac treaba sau mai știu eu ce? Nu. O sa ii spun ca îmi e lene si ca probabil peste o ora sau mâine îmi trece lenea si facem acel lucru. Da, probabil ca se va supara, sau va fi indignat de răspunsul meu direct, dar exact de asta avem nevoie, de exemplele mici din viată noastră in care suntem sinceri cu noi si cu cei din jurul nostru. Mulți nici nu mai știu ce înseamnă într-adevăr sinceritatea. Pur si simplu au uitat ce e de fapt acest lucru. Am fost spălați pe creier atât de bine de programul social încât nu mai recunoaștem politețea de minciuna sau amăgire sociala.

Sunt convins ca la nivel profund fiecare își dorește adevărul însă suntem atât de înrădăcinați in minciuna ca nici nu mai știm cum sa facem sa ajungem la simplitate. Va mai dau niște exemple caci suntem in spațiul virtual. Intri pe o pagina si vrei sa dai un click la ceva si descoperi ca de fapt e un link către altceva, o reclama sau nu știu ce alt malware sau spam. Te duci la  iconița cu x si dai click sa închizi si bang, si aia te duce tot la alta pagina. Pe bune? Ce naiba e asta?

Vrei sa iți iei un program de nu știu ce si citești in descriere ca e malware-free si spam-free an tot așa. Il instalezi si primul lucru pe care antivirusul tău iți spune e ca nu știu ce virus de tip malware e codat in executabil. Sa nu iți vina sa dai cu el de pereți? Nu mai vorbim de mail-uri si alte bălării de care trebuie (hai ca am folosit si eu cuvântul „trebuie”) sa te ferești. Mediul in care trăim este extrem de agresiv. Când ești in garda mereu nu mai reușești sa ajungi la tine, la liniștea din inima ta.

Eu zic ca avem nevoie de o schimbare dar aceasta schimbare e nevoie sa o începem cu noi si apoi sa o extindem către exterior. Este o provocare extraordinara sa fii sincer in cele mai mici chestiuni, dar daca nu începem de aici nu vom putea sa le vedem si pe cele mari.

Capcana este sigura iar prețul este chiar energia si viata noastră.

Daca nu se vede aceasta capcana, înseamnă ca sunteți foarte adânciti in sistemul social, dar nu e nici o problema. Cu pași mici si curaj putem sa schimbam acesta realitate. Noi o sa o schimbam, fiecare din noi,  individual si impreuna.

Nu exista nici un adevar absolut, e doar adevarul tau, atat.